Euroins România, amendată de Autoritatea de Supraveghere Financiară

0

Conform unui comunicat de presă, Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare a fost sancţionată, în luna decembrie 2022, cu amendă de 309.400 lei, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. 
„Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează că societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare SA a fost sancţionată, în luna decembrie 2022, cu amendă în cuantum de 309.400 lei, pentru următoarele fapte: încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, respectiv pentru nerespectarea termenului de plată de 10 zile de la data acceptării ofertei; încălcarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea 132/2017, respectiv pentru nesoluţionarea cererii în termen de 30 de zile de la înaintarea acesteia prin netransmiterea unei oferte sau notificări în acest termen; încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017, respectiv pentru neachitarea penalităţilor odată cu despăgubirea”, se precizează în comunicatul ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.
ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. M.D.