- Nicolae Dică, după victoria de la Arad
Antrenorul Mioveniului, Nicolae Dică a explicat cum a rpegătit meciul de la Arad și unde s-a făcut diferența pe teren. Tehnicianul a vorbit și despre șansele de salvare de la retrogradare și a făcut o comparație cu situația de la FCSB.
”Am făcut o partidă bună, am arătat că suntem o echipă cu o inimă mare, că luptăm. Cu acest teren, în multe momente ne-a ieşit jocul, am fructificat contraatacuri, Benchaib un jucător cu o tehnică bună, Rusu, cu viteză. Luptăm la fiecare meci. Ceea ce am pregătit ne-a ieşit în multe momente. Cei de la UTA Arad pun presiune, jucau pe teren propriu, dar am ştiut ce să facem, să le punem probleme pe contraatac, cu Benchaib şi Rusu. Ne-am creat ocazii. E important că şi în a doua repriză le-am pus probleme. Nu le-am dat şansa să aibă multe ocazii. A venit acel gol, când un mijlocaş al nostru trebuia să fie acolo. E important că suntem într-un moment bun. Deocamdată nu am obţinut nimic. Sunt două victorii. Îi felicit pe băieţi pentru atitudine. Au venit opt jucători noi, disciplină, muncă multă, pregătim foarte bine jocurile. Credem în noi, am crezut de când am venit, deocamdată suntem pe un drum bun, dar trebuie să fim la fel de uniţi, să muncim şi să fim modeşti. Este mai greu, am adus şi mulţi jucători. Am încercat să îi integrăm cât mai repede. Este o presiune pe noi, dar avem doar de câştigat din partidele care urmează pentru noi. Vom da totul să reuşim să scoatem punct sau puncte la fiecare meci. Discplină, multă muncă la antrenament, pregătim foarte bine jocurile. Doar aşa putem să reuşim să ne îndeplinim obiectivul. Trebuie să fim la fel de uniţi, să muncim. Am câştigat doar două jocuri. E mai greu să o salvezi pe Mioveni decât să iei titlul cu FCSB” a spus Nicolae Dică. S.M.