Accident de muncă după ce a căzut din tei!

0

Accident de muncă la Curtea de Argeş, acolo unde un muncitor care lucra la toaletarea teilor de pe bulevardul Basarabilor a căzut din copac. Omul a ajuns la spitalul Municipal Curtea de Argeş de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Este angajat al Serviciului Public de Gospodărie Comunală Curtea de Argeş. 
„La data de 14 februarie a.c. în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, un bărbat de 52 de ani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a căzut în timp ce toaleta un copac, pe b-dul Basarabilor din Curtea de Argeș. Bărbatul a fost preluat, conștient, de un echipaj medical și transportat la spital. Polițiștii Biroului Investigații Criminale efectuează cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, respectiv nerespectarea măsurilor privind securitatea și sănătatea în muncă. Cu privire la eveniment, au fost anunțați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș” a transmis IPJ Argeş. Bărbatul este angajat al SPGC Curtea de Argeş şi lucra la toaletarea teilor de la bulevard. Nu se ştie dacă i s-a făcut rău şi de aceea a căzut sau s-a dezechilibrat în timp ce lucra. n
De altfel, după ce şi-a revenit omul le-a spus colegilor că a amenţit. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Curtea de Argeş de acolo fiind transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.M.S.