Crescătorii de bovine primesc bani de la stat

0

Crescătorii de animale care deţin permanent bovine înscrise în Baza Naţională de Date (BND) pot depune, până pe 23 martie 2023 inclusiv, cereri de finanţare prin schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii, în anul 2022. Anunțul a fost făcut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de 217,756 milioane lei, echivalentul sumei de 44 milioane de euro, şi se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2023.

Unde se depun documentele

Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022 în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit comunicatului emis de MADR, beneficiarii sunt crescătorii de animale, care au în posesie permanentă bovine înscrise în BND, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie, respectiv: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice, societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare. Documentele depuse sau transmise în copie de beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de beneficiar.

73 de euro pentru fiecare vacă

APIA menţionează că valoarea ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă, în timp ce ajutorul ce poate fi acordat pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României (BNR), valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 3/2023. Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe Secţiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar. n
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023. M.D.