Sâmbătă, la Teatrul ,,Alexandru Davila”, va fi pusă în scenă prima premieră din acest an. Piesa “Koana Kiritza” este o adaptare a operei lui Vasile Alecsandri, la noile tendinţe. Spectacolul va începe la ora 19.00 în sala mare.
Spectacolul este o adaptare de Ionela Dănilă și Marian Stan, iar regia artistică poartă semnătura lui Sandu Grecu.,,Este o nouă viziune asupra Kiritzei, o trecere în revistă a creației lui Vasile Alecsandri.Vorbim foarte sincer despre faptul că, deși este secolul XXI, Kiritza din noi încă ne joacă feste. Indiferent de nivelul nostru intelectual nu putem scăpa de rămășițele acestei Kiritze care ne conduce de secole întregi. Este o satiră usturătoare, o chemare pentru ca noi, spectatorii, să încercăm să scăpăm de Kiritza din noi. Un spectacol cu foarte multă viață, cu foarte mult umor, un spectacol greu din punct de vedere tehnic deoarece implică toate secțiile acestui teatru și se joacă atât cu actori, cât și cu balerini. De asemenea, implică și orchestra pentru că este foarte multă muzică live. Spectatorii trebuie să vină la acest spectacol pentru că îi asigur de faptul că așa Kiritză nu au văzut“, spune regizorul Sandu Grecu.
Aşadar toti cei care doresc că vadă o Kiţitza veche dar care încearcă să ţină pasul cu tendinţele moderne sunt aşteptaţi la Teatrul Alexandru Davila, sâmbătă, la ora 19,00. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525