Acțiunile de control ale societăţii Apă Canal 2000 SA continuă în vederea identificării situațiilor de consum de apă neautorizat și nefacturat.
Atunci când utilizatorii nu cooperează cu reprezentanții societății și nu indică locul amplasării branșamentului ilegal, se intervine cu buldoexcavatorul pentru identificarea și desființarea branșamentului necontorizat.
Astfel s-a procedat în cazul a 3 utilizatori indentificați în comuna Bradu, str. Principală, care înregistrau consumuri de apă mult sub cel real (consum menajer, gazon, solarii și grădini de legume). În astfel de situații, pe lângă cantitățile calculate suplimentar, retroactiv, conform legislației în vigoare, utilizatorii suportă toate cheltuielile ocazionate de desființarea branşamentului ilegal.
Cum se poate intra în legalitate
Alte acțiuni relevante desfășurate de echipele de control ale SC Apă Canal 2000 SA, de la începutul anului 2023:
– un agent economic situat la ieșirea din municipiul Piteşti, spre austostrada A1, care folosea apă fără contract pentru activitatea de service auto și parc auto – serviciu privat de ambulanță;
– 2 branșamente necontorizate și apometre asupra cărora s-a intervenit neautorizat în Pitești, str. Prundu Mic, Emanoil Bârzotescu și str. Frasinului – Trivale;
– peste 30 de racorduri de canalizare utilizate în afara cadrului legal, în municipiul Pitești, în orașele Ștefănești și Topoloveni, în comunele Bradu și Bascov.
SC Apă Canal 2000 SA face apel la utilizatorii serviciilor sale, fără contract încheiat, să contacteze societatea prin oricare dintre canalele disponibile (sediul central al societății din Piteşti, Bd. I.C. Brătianu, nr. 24A, sediul din Topoloveni, str. Maximilian Popovici, nr. 30, sediul din Costeşti, str. Victoriei, bl. D7, parter, sau pe adresa de email: contact@apa-canal2000.ro).
Încheierea unui contract între părți este singura modalitate de a evita costuri suplimentare pentru punerea în legalitate. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525