- Măsură care a iscat controverse
Montarea unor camere de supraveghre în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de urgență Pitești, a stârnit controverse atât în rândul medicilor cât și al aparținătorilor pacienților. Părerile sunt împărțite. Dacă unii spun că sistemul este binevenit, că în acest fel avem dovada că personalul medical își face treaba ca la carte iar bolnavii sunt tratați cum se cuvine , alții sunt de părere că intimitatea pacienților aflați în stare critică, este grav încălcată.
Camerele de supraveghere au fost montate recent și încă nu au fost date în folosință, urmând să fie primite avizele din partea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș. Sistemul a fost amplasat doar în saloane din secția ATI nu și în alte saloane ale altor secții din spital, pe motiv că aici ar fi pacienții aflați în stare gravă care necesită monitorizare permanentă. În rest, camere de supraveghere sunt pe holuri. „Grija principală a conducerii instituției este reprezentată de siguranța pacientului. De aici și existența acestor camere de supraveghere în cadrul Secției ATI. Camerele sunt montate pe holuri și la intrarea în saloane, astfel încât pacienții să nu poată fi identificați, dar să poată fi monitorizați în permanență. Această decizie vine tocmai pentru a sprijini actul medical și pentru evitarea suspectării unor eventuale culpe medicale”, este răspunsul oficial transmis de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti referitor la acest subiect. Neoficial angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti spun că aceste camere ar fi eficiente în cazurile în care personalul este acuzat că ar fi avut comportamente brutale faţă de pacienţi ori că nu au aplicat corespunzător tratamentul. Camerele nu pot să înlocuiască personalul, fiind ştiut faptul că în fiecare salon de ATI ar trebui să stea permanent un angajat care să-i supravegheze pe pacienţi. O decizie similară a fost luată la Spitalul Judeţean Sibiu, acolo unde în timpul pandemiei de coronavirus, în 2021, au fost montate camere de supraveghere la secţia ATI după ce au apărut acuzaţii că medicii şi personalul medical nu îşi fac datoria faţă de pacienţii aflaţi în stare critică.
„Este o încălcare gravă a intimității”
De partea cealaltă sunt cei care critică decizia conducerii. Medicul neurolog Adriana Blăjan a scris pe contul de Facebook:„Este o încălcare gravă a intimității și demnității pacienților aflați în stare critică! Oricare dintre noi putem deveni la un moment dat pacienți… gândiți-vă că putem apărea în orice moment pe FB, dezbrăcați, intubați, sondați… Cum accesarea site-urilor este o practică de rutină în zilele noastre, să nu vă mirați că o să apărem umiliți, batjocoriți, șantajați cu imagini și clipuri furate de pe site-ul spitalului.(…)O practică ilegală din punctul meu de vedere! Subliniez! Nu sunt împotriva montării camerelor pe holurile spitalului, la intrarea în saloane, în spaţiile comune, aşa cum se practică şi în alte spitale ” , a scris medicul Adriana Blăjan pe pagina proprie de Facebook, ea făcând apel la Consiliul Județean „să analizeze cu mare seriozitate acest subiect și să ia cea mai corectă decizie”. „Nu vă lăsaţi păcăliţi de sloganurile dictatoriale ale celor din conducere care afirmă că sunt practici în favoarea supravegherii pacienţilor! Sunt tehnici de intimidate a personalului medical, ameninţaţi zilnic de conducere, DSP, audit…Îndemn pacienţii să nu semneze acordul de a fi filmaţi şi înregistraţi în timpul manevrelor medicale”, a încheiat acesta mesajul de pe Facebook. În spaţiul virtual reacţiile sunt pro şi contra acestei decizii . M.Sandu