Aproape 200 de elevi ai Liceului Teoretic Iulia Zamfirescu din Mioveni au aflat acum două zile din gura a trei deținuți despre consumul de droguri.
Acțiunea a avut loc la Centrul Cultural Mioveni și a fost organizată de condcuerea Penitenciarului Mioveni, împreună cu specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș.
Partener al acestei activități de prevenție a actelor de violență și al consumului de droguri în rândul tinerilor a fost și Primăria Mioveni.
Cu această ocazie, pentru a conștientiza pericolul la care se pot expune, elevii au putut afla poveștile de viață a trei persoane private de libertate, care își ispășesc condamnările în Penitenciarul Mioveni, aceștia mărturisindu-și public greșelile care i-au adus după gratii. Prin acest tip de dialog, s-a dorit descurajarea adoptării comportamentelor delincvente ale unor tineri aflaţi în plină dezvoltare a personalităţii.
Discuţiile purtate au avut în vedere promovarea toleranţei ca valoare absolut indispensabilă în dezvoltarea de deprinderi sociale şi nu în ultimul rând prevenirea comportamentelor delicvente și a consumului de substanțe interzise. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525