Câinii de avalanșă din Argeș dau examen la Padina

0

Până pe 13 martie, la Centrul Național Salvamont de la Padina, la altitudinea de 1.600 metri, se va desfășura Stagiul Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, forma de specializare în meseria de salvator montan. 
Stagiul este organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România împreună cu Consiliul Județean Argeș prin Salvamont Argeș, sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență.

În ce constă testul final

Pe parcursul a nouă zile, unitatea canină (conductor + câine) trebuie să progreseze în așa fel încât la examenul final să dovedească capabilitatea accesului oriunde în zona montană, să execute misiunea de salvare prin găsirea a minimum două victime umane îngropate în zăpadă pe o suprafață de 2 hectare, după care să arate că se poate retrage în siguranță. Probele de acces includ schiul de tură, rapelul pe stâncă și/sau gheață, precum și alte situații care pot fi întâlnite în timpul unei acțiuni de salvare. Unitățile canine candidate sunt cele care au trecut evaluarea cu caracter obligatoriu și eliminatoriu la Cota 2000 Transfăgărășan, în județul Argeș.

Participă 30 de unități canine

Reconfirmarea anuală a brevetului este obligatorie pentru menținerea statutului operațional al unității canine, astfel că spre finalul stagiului vor fi în jur de 30 de unități canine prezente concomitent, din toate județele care au câini brevetați sau în pregătire: Argeș, Gorj, Maramureș, Suceava, Mureș, Harghita, Covasna, Bacău, Prahova, Sibiu, Caraș, Hunedoara, Alba, Bihor.

Vor zbura și cu elicopterul

Într-una din zilele stagiului, unitățile canine vor beneficia de un antrenament aero pentru inserția/extracția cu troliul de la locul avalanșei cu un elicopter tip EC130 al Inspectoratului General de Aviație.

22 de unități canine de avalanșă

În acest moment, corpul de conductori pentru câini de avalanșă din Romania este format din 22 de unități canine de avalanșă, din 13 județe. Organizatorii speră să se apropie de 30 de unități canine brevetate în paisprezece județe, cu alți 4-5 câini tineri în pregătire pentru anul viitor. Stagiul se adresează salvatorilor montani care doresc să se specializeze în intervenție canină la avalanșă. Candidatul este necesar să fie calificat ca salvator montan întrucât schiul de tură, tehnicile alpine de acces la locul avalanșei, precum și cunoașterea detaliată a procedurilor de intervenție la avalanșă sunt elemente care trebuie stăpânite la un nivel superior, anterior intrării în școala canină. M.D.