RCA-ul de la societățile falimentare valabil 5 luni

0

Termenul de valabilitate al polițelor de asigurare emise de societățile intrate în faliment se prelungește de la 90 la 150 zile. 
Astfel, a fost promulgată o lege în acest sens de către preşedintele Iohannis prin care valabilitatea poliţelor de asigurare încheiate de societăţile de asigurare/reasigurare împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri de deschidere a procedurii de faliment va creşte. Actul normativ vizează măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale. Acest act normativ prevede creşterea termenului de valabilitate, de la 90 de zile la 150 de zile, a poliţelor de asigurare.
De asemenea, legea vizează încetarea de drept a contractelor de reasigurare, motivat de faptul că aceste contracte de reasigurare încheiate anterior deschiderii procedurii de faliment, de către asiguratorul aflat în proces de insolvenţă, pot produce (în raport de clauzele contractuale) efecte şi ulterior încetării contractelor de asigurare.
„Operatorii economici aflaţi într-o procedură de concordat preventiv, deschisă înainte de 17 iulie 2022, au dreptul de a solicita prelungirea termenului pentru satisfacerea creanţelor stabilite prin concordat cu încă 24 luni.
Prevederile se aplică operatorilor economici care au mai beneficiat de prelungiri ale concordatului preventiv. Durată totală maximă a derulării concordatului, incluzând prelungirile, va fi de 60 luni calculate de la data omologării”, prevede legea. Actul normativ mai stabileşte că cererea de prelungire a termenului pentru satisfacerea creanţelor stabilite prin concordat poate fi formulată oricând de către administratorul concordatar, până la dispunerea închiderii procedurii, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Cererea va fi însoţită de hotărârea adunării creditorilor concordatari de aprobare a prelungirii. S.M.