Un tânăr, în vârstă de 20 de ani și-a amenințat mama cu moartea, în timp ce se afla în apropierea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș. S-a întâmplat în ziua când creștinii ortodocși sărbătoreau Moșii de iarnă, pe 18 februarie, iar cei doi se întorceau de la cerșit. În două săptămâni, polițiștii au finalizat cercetările și au trimis dosarul la Parchet cu propunerea trimiterii în judecată. Tânărul este acuzat de încălcarea ordinului de protecție emis de instanță și dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările în dosarul penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Anchetatorii au stabilit că pe 18 februarie în ziua Moșilor de iarnă, Alexandru O., de 20 de ani, din Pitești s-a dus la Biserica Mavrodolu, la cerșit. Acolo era și mama lui. Femeia obținuse un ordin de protecție împotriva fiului, pe data de 9 februarie. Cei doi au plecat în același timp și în timp ce era în apropiere de Serviciul Permise, fiul i-ar fi spus mamei să meargă să mănânce împreună din pachetele primite de pomană. Mama a refuzat și i-a reamintit că nu are voie să se apropie de ea. Atunci Alexandru O. a făcut o criză de nervi, în timpul căreia a început să o înjure și să o amenințe cu moartea pe femeie. A împins-o, a îmbrâncit-o și a amenințat-o că are s-o strângă de gât. Pe 27 februarie Alexandru O a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Oamenii legii au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. Atunci când a provocat scandalul și a încălcat ordinul de protecție, Alexandru O. se afla sub măsura controlului judiciar într-un dosar de tâlhărie aflat pe rolul Judecătoriei Pitești. Pentru că nu a respectat obligațiile controlului judiciar și a comis o nouă infracțiune polițiștii au cerut înlocuirea măsurii cu arestul preventiv, iar cererea se va judeca 14 martie. Dacă va fi admisă, Alexandru O. va fi arestat preventiv. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525