Asociaţie de proprietari prinsă că fura apă!

1

Un branșament de apă clandestin, a fost depistat la o asociație de proprietari din Pitești , în urma unui control făcut, vineri, de reprezentanţii SC Apă Canal 2000 S.A. Este vorba de un bloc din zona Alprom. 
Vineri, 10.03.2023, reprezentanții societății Apă Canal 2000 SA, din cadrul Serviciului Control, au efectuat o verificare inopinată la o asociație de proprietari din municipiul Pitești – Zona Alprom, unde au constatat că apa furnizată de operator nu era contorizată, existând un branșament de apă ilegal, cu plecare din amonte de apometru, este anunţul făcut ieri de reprezentanţii Primăriei Piteşti.„În acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere a reprezentanților legali ai asociației de proprietari, sens în care societatea Apă Canal 2000 SA va efectua toate demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului creat.De asemenea, la data controlului, s-a desființat lucrarea clandestină de ocolire a apometrului, toate costurile fiind în sarcina asociației de proprietari.Pentru reducerea consumului ilegal de apă, Apă Canal 2000 SA continuă verificările, atât la asociații de proprietari, cât şi la alte categorii de utilizatori”, a mai precizat sursa citată. M.S.

1 COMENTARIU

  1. D’apoi … ce sa mai faca si bietii oameni din zona Alprom / unde, acum, mai cresc doar buruieni si capre ?
    Totusi … oamenii-oameni platesc daunele : cufurelile ‘otilor si besinile caprelor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.