Șoferiță salvată de o polițistă!

0

O șoferiță a leșinat în timp ce se afla la volanul mașinii sale, pe bulevardul I.C Brătianu din Pitești. A fost văzută de alți șoferi care au sunat la 112. O polițiștă de la Biroul Rutier Pitești, care a mers la fața locului, a intrat pe geam în mașină ca să poată să ajungă la femeie și să deschidă portierele care erau blocate pe interior. M.S.

Miercuri, 15 martie a.c., ora 12.30, un apel la 112 anunța faptul că, un autoturism este oprit pe prima bandă de circulație de pe Bulevardul I.C. Brătianu din Pitești, iar conducătoarea auto, o femeie de peste 50 de ani, pare a avea semne vitale, dar este inconștientă, a transmis IPJ Argeș.

La fața locului a fost direcționat un echipaj al Biroului Rutier Pitești, în vederea luării primelor măsuri și fluidizării traficului.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și au încercat să pătrundă în autoturism și să comunice cu femeia, până la sosirea echipajelor medicale, însă au observat faptul că portierele autoturismului erau blocate, iar femeia nu reacționa în niciun fel.

Din fericire, geamul din dreapta față era întredeschis, așa că inspector principal Elena Bădulescu nu a stat pe gânduri și sprijinindu-se de plafonul mașinii a pătruns în interior și a deblocat ușile.

A încercat să comunice cu femeia, însă aceasta nu răspundea stimulilor verbali sau fizici, însă colega noastră nu s-a pierdut cu firea și a imobilizat capul femeii, în același timp continuând să o liniștească verbal, până la sosirea echipajului medical.

Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, a precizat sursa citată.