Conferința vulpii care se preface moartă

15
  • Din punctul meu de vedere

Am fost la Conferința de alegeri a PSD Argeș și am remarcat că avem de a face cu o organizație politică ce se preface că doarme din punct de vedere ideologic, punându-și întreaga energie în activitatea administrativă. În Argeș, dar și în întreaga țară, pesediștii așteaptă să se epuizeze actualele curente politice și militare pentru a se manifesta pe față și din plin ca patrioți și suveraniști. Această stare voit mioritică, de mimare ingenuă a supunerii în fața destinului neoliberal și atlantist este indusă de la București, de președintele Marcel Ciolacu.
Ipoteza mea despre Ciolacu, precum că a ales strategia unui oportunism benefic partidului se adeverește. El știe că Liviu Dragnea, prin tentativa sa aproape sinucigașă de a rupe plasa structurală în care a picat România, a pus partidul în pericol de moarte și, în consecință, a decis să aștepte vremuri mai bune, temporizând, ascunzându-se și încercând să smulgă pentru cetățenii de rând atât cât se poate smulge din cașcavalul marelui capital. Firimituri, dar decât nimic sunt bune și ele.
Scăpați așadar de griji și socotind că vremea răfuielii e încă departe, pesediștii se aruncă în administrație cu disperarea celui care vrea să uite o mare durere. Fiecare delegat la Conferința de vineri după – amiaza este conștient, mai mult sau mai puțin, că democrația a ajuns să fie violată și supusă perversiunilor, că Parlamentul este sub asediul ambasadelor și al marilor companii, că Președinția a trădat și s-a pus la dispoziția forțelor externe, că tot ce se poate face pentru a nu înnebuni este să fii de partea românilor și să construiești cât mai mult din ceea ce ți se dă voie.
Spre deosebire de liberalii și useriștii din Argeș sau de oriunde, obligați să apese pe accelerația vorbelor și gesturilor ideologice deoarece urcușul spre conștiința națiunii este tot mai abrupt, pesediștii sunt formali politic, afirmând că au lucruri concrete de făcut și își văd de treabă.
Conferința PSD Argeș nu a înregistrat nicio bătălie pentru funcții, fosta conducere a fost reconfirmată prin vot deschis, discursurile s-au mărginit a fi eliptice.
Cine vede în acest fel de a face lucrurile un deficit de democrație e naiv, pentru că pesediștii știu că nu are rost să zornăie din pinteni de recuzită și zale de carton presat, să pună la cale o pantomimă, câtă vreme viața, vorba lui Kundera, e în altă parte.
Viața, adică adevărul, adică democrația reală.
”Se sfârșește neoliberalismul, spune profesorul Andrei Marga. Altele țin de reorganizări. Viața internațională a intrat sub conducerea unei geometrii variabile a supraputerilor economice, politice, culturale și militare. Nu se mai pot dezlega probleme – în primul rând cele de dezvoltare a fiecărei țări și de democratizare – fără suveranitate națională”, iar eu cred că ”poporul pesedist” a adulmecat posibilitatea schimbării de paradigmă într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, motiv pentru care nu se agită pe la conferințe.
Igonoranții vor spune că pesediștii argeșeni nu l-au citit pe Claude Levy – Strauss, părintele structuralismului, nici pe Louis Althusser, de pildă, cel care afirmă că dacă rămâi în structură și nu poți să o schimbi, te revolți zadarnic (cum a făcut Dragnea și bine face că nu face Ciolacu). Așa stau lucrurile dar cu toții am citit ”Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă:
” Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi.
— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu.
Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă.
Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi:
— Aho! Aho!
Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice:
— Bre! da’ cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!… ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu!
Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se opintește ș-o aruncă deasupra peștelui. Apoi strigă la boi:
— Hăis! Joian, cea! Bourean.
Boii pornesc.
Țăranul mergea pe lângă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă și să ieie pelea vulpii.
Însă, cum au pornit boii, vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea.”
În rolul țăranului – Klaus Iohannis.
Conferința de alegeri a PSD Argeș a fost conferința vulpii care se preface moartă.
Liderii aleși prin aplauze sunt Ion Mînzână, Cristian Gentea, Ion Georgescu și Simona Bucura Oprescu – secretarul general care a organizat Conferința. Avem un naționalist fără perdea, un europenist stilat, un primar cu frica lui Dumnezeu și o doamnă care, după ce a ucenicit mult, s-a profesionalizat în politică. Cei patru sunt un fel de Apeiron, ca la filosoful grec Anaximene, adică apă, aer, foc, pământ. Nu se potrivesc, dar au capacitatea de a se transforma, la nevoie, unul în altul, măcar parțial.
PSD nu este un partid perfect, ba chiar are mari defecte istorice. Nici nu se putea altfel, deoarece PSD a luat naștere în momentul de apogeu al viziunii mondialiste a partenerilor strategici, în anii când marele capital începea să prelucreze la cald democrația. Uneori, mă mir că acest partid a supraviețuit sub presiunea Puterilor Garante și că a rămas cel mai mare din România. I se potrivește # rezist poate mai mult decât altor partide sau mișcări.
Opinia mea este că decât nimic, mai bine așa ceva.
Un ceva ca o vulpe adormită care, atunci când omul ce mână boii nu va fi atent, va descărca peștele în drum.
Pește din care, sper eu, să mănânce tot românul.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)