Potrivit Ghidului informativ UNSAR – BAAR, poliţele de asigurare emise de Euroins România rămân valabile, dar pot fi denunţate în orice moment.
„În cazul în care deţineţi o poliţă de asigurare emisă de Euroins România poliţa dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-şi efectele. Puteţi însă denunţa în orice moment poliţa şi să încheiaţi una nouă la un alt asigurator autorizat. Dacă denunţaţi poliţa şi nu aţi avut daune în perioada de valabilitate de până la denunţare, pentru perioada rămasă aveţi dreptul să vă recuperaţi diferenţa de primă de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor”, se spune în Ghidul informativ UNSAR – BAAR, conform Agerpres.
Termenul în care puteți denunța contractul
Conform sursei citate, dacă asiguratul nu îşi exercită dreptul de denunţare a poliţei, aceasta rămâne valabilă, conform prevederilor legale: până la data la care lichidatorul judiciar numit de instanţă o dată cu deschiderea procedurii falimentului denunţa poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului; până la data de valabilitate a asigurării prevăzută în poliţă, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment de către Tribunalul Bucureşti, cu excepţia asigurărilor de garanţii, pentru care termenul este de 150 de zile. Aceasta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliţei înscrisă în documentul de asigurare depăşeşte unul sau celălalt dintre termenele menţionate anterior, după caz, nu va mai fi asigurat.
Cine plătește despăgubirile în caz de accident
Precizările sunt valabile şi pentru situaţia în care este deţinută o poliţă de asigurare RCA emisa de Euroins România. Prin urmare, deţinătorul poate circula pe drumurile publice, iar în cazul unor controale in trafic din partea organelor abilitate, nu va fi sancţionat – poliţa RCA fiind valabilă. Pe scurt, deţinătorul este în continuare asigurat, desigur cu luarea în considerare a atenţionării de mai sus. De asemenea, în cazul în care asiguratul este vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale şi/sau vătămări corporale, terţul păgubit va fi despăgubit în baza acestei poliţe în limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Unde se pot adresa victimele accidentelor
În Ghid este prezentată şi situaţia în care o persoană este victima unui accident rutier produs de un conducător auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o poliţă RCA emisa de Euroins România.
„Dacă nu aţi avizat încă dauna la Euroins România, aveţi dreptul să o faceţi adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraţilor între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a Euroins România şi data încetării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. De asemenea, în cazul în care aţi avizat dauna la Euroins România, dar această societate nu a procedat la deschiderea dosarului de daună, puteţi să vă adresaţi cu o solicitare scrisa în acest sens FGA la sediul acestuia, prin poştă, poşta electronică sau prin alte mijloace de comunicare la distanţă care asigura transmiterea textului solicitării”, se arată în Ghid.
În cât timp se pot face plăți
Pentru încasarea diferenţelor de primă / indemnizaţiilor /despăgubirilor persoana în cauză va putea depune la FGA cereri de plată motivate însoţite de documente justificative, începând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizaţiei pentru Euroins România în Monitorul Oficial şi până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. FGA are dreptul de a începe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări (asiguraţi, beneficiari, terţe persoane păgubite) după 60 de zile de la data deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a Euroins România după parcurgerea de către creditorii de asigurări a procedurii administrative de plată prevăzute de lege. „Indiferent dacă v-aţi adresat sau nu FGA în vederea încasării despăgubirii, aveţi dreptul să formulaţi şi o cerere de admitere a creanţei (despăgubirii pretinse) în cadrul procedurii de faliment în termenele şi urmând instrucţiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul Bucureşti. Trebuie să ştiţi că, în măsura în care aţi încasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse în cadrul procedurii de faliment din sumele pe care aţi mai fi eventual îndreptăţit să le primiţi”, se spune în Ghid. M.D.