Fiul lui Bosnea condamnat pentru trafic de droguri

0

Curtea de Apel Piteşti a dat decizia definitivă într-un dosar de trafic de droguri în care unul dintre inculpaţi este nimeni altul decât fiul lui Marius Bosnea, decedat într-un accident teribil în 2006. Fost vice-campion naţional la box, acesta era bodyguardul manelistului Adi Minune când s-a petrecut tragedia. Când a rămas orfan de tată, Andrei, fiul sportivului, avea 9 ani. Acum, tânărul, în vârstă de 26 de ani, a primit o pedeapsă cu închisoarea şi a fost ridicat de oamenii legii fiind dus la închisoare.
Andrei Bosnea avut primele probleme cu legea în 2020 când a fost plasat în arest la domiciliu într-un dosar al DIICOT. În noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea l-a fost condamnat într-un dosar de combaterea produselor etnobotanice, la 1 an şi 3 luni închisoare, cu suspendare, având un termen de supraveghere de 2 ani. Tot atunci a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. În perioada în care era condamnat cu suspendare, Andrei Bosnea a comis o nouă faptă. Astfel, aprilie 2022, el a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor DIICOT Piteşti, alături de alţi trei inculpaţi. În iunie 2022 a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. În noiembrie 2022, Tribunalul Argeş a dat sentinţa şi Andrei Bosnea a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni închisoare, în pedeapsă fiind inclusă şi condamnarea de la Vâlcea în care s-a revocat suspendarea. Decizia a fost atacată cu apel. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti i-au admis solicitarea lui Andrei Bosnea şi i-au redus pedeapsa. Luni a fost dată sentinţa definitivă, prin care fiul fostului sportiv a fost condamnat la 4 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare, cu executare. La câteva ore după ce a fost dată sentinţa, Andrei Bosnea a fost ridicat de poliţişti şi dus la Penitenciarul Mioveni, acolo unde îşi va ispăşi pedeapsa. Tot luni a fost ridicat şi Victor Şib, de 34 de ani, din Pitești, condamnat la 4 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, în acelaşi dosar.

Tatăl, fost sportiv, cercetat într-un dosar similar

Andrei Bosnea este fiul lui Marius Bosnea, fost vice-camion naţional la box şi bondyguard la manelistului Adi Minune. Acesta a murit în vara anului 2006 într-un cumplit accident rutier, la Mărăcineni. Conducea un Jaguar, pe DN 73 şi din cauza vitezei a pierdut controlul maşinii lovind glisiera metalică ce despărţea sensurile de drum. Sportivul a murit pe loc. Marius Bosnea a fost înmormântat cu mare fast, la funeraliile sale participând peste 1000 de oameni, veniţi din toată ţara. În anul 2004 şi Marius Bosnea a avut probleme cu legea fiind cercetat într-un dosar de trafic de cocaină. Atunci, oamenii legii au oprit o maşină pe A1 în care se afla şi Marius Bosnea, în autoturism fiind găsită o pungă de cocaină. Asupra lui Bosnea a fost găsită o legitimaţie, emisă de Asociaţia Română Antidrog, cu sediul la Piteşti. Bosnea le-a declarat poliţiştilor că legitimaţia îi aparţine, el având funcţia de consilier „Relaţii Internaţionale”, în cadrul asociaţiei, potrivit unor articole de presă de la acea dată. M. Sandu