Fonduri europene pentru sprijinirea energiei verzi

1

Comisia Europeană a anunțat că fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro urmează să fie mobilizate pentru proiecte sustenabile, sprijinite cu 150 de milioane de euro sub formă de garanţii în cadrul InvestEU, iar de aceste fonduri urmează să beneficieze şi România. 
În cadrul programului InvestEU, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Comisia Europeană colaborează pentru a ajuta diverse ţări ale UE să îşi realizeze întregul potenţial verde. De aceste fonduri vor beneficia Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Se urmărește oprirea degradării mediului

Comitetul pentru investiţii aferent InvestEU a aprobat vineri garanţii în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro sub forma unor acorduri-cadru pentru primele operaţiuni susţinute de BERD, care urmează să fie desfăşurate.
Ele fac parte din acordul de garanţii aferente InvestEU în valoare de până la 450 de milioane de euro, convenit între Comisia Europeană şi BERD.
BERD, sprijinită prin programul InvestEU, va mobiliza fonduri în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, prin intermediul unor investiţii directe sau al unor intermediari financiari, pentru a ajuta ţările din UE în care BERD operează să îşi realizeze întregul potenţial verde. Ele vor sprijini proiectele de investiţii menite să îmbunătăţească sustenabilitatea şi să reducă la minimum degradarea mediului.

Ce proiecte vor fi finanțate

Noua finanţare va stimula investiţiile verzi şi sustenabile în sectoarele municipal, al transporturilor şi al energiei, pentru a contracara problemele de mediu.
În plus, instituţiile financiare din aceste ţări vor fi în măsură să acorde împrumuturi pentru a finanţa investiţii în domenii precum transportul sustenabil, eficienţa energetică, energia din surse regenerabile şi clădirile rezidenţiale. Ele vor contribui la economisiri de energie şi la reducerea emisiilor de CO2 la nivelul clădirilor şi în sectorul transporturilor.
Printre proiectele care se preconizează că vor fi finanţate în acest context se numără eficienţa energetică şi utilizarea eficientă a resurselor în industrie şi comerţ, economia circulară şi iniţiativele de reciclare, clădirile ecologice, produsele alimentare sustenabile, energia din surse regenerabile, stocarea energiei şi reţelele de energie, apa şi apele reziduale, precum şi transportul urban şi cel cu emisii reduse de dioxid de carbon. M.D.