În comă de la o palmă

0

Un bărbat se zbate între viaţă şi moarte iar altul se află în arest în urma unei altercaţii. Cei doi, ambii trecuţi de prima tinereţe, se aflau în faţa unui local din comuna Domneşti. Amândoi era băuţi şi s-au contrazis. Ca să-l facă să tacă, la un moment dat, unul i-a dat o palmă celuilalt. Gestul a avut urmări dramatice. Victima a căzut, s-a lovit cu capul de asfalt şi acolo a rămas. Cel rănit a ajuns în stare critică la spital, a fost operat la cap de două ori şi ieri, starea lui era, în continuare, foarte gravă. Tot ieri, cel care l-a lovit a fost prezentat Judecătoriei Curtea de Argeş cu propunerea arestării preventive, sub acuzaţia de vătămare corporală.
Totul s-a petrecut duminică, pe 26 martie, în jurul orei 18.00, în comuna Domneşti, acolo unde locuiesc bărbaţii. Aceştia au fost la un bar din sat, au băut şi au avut o altercaţie. Erau sub influenţa alcoolului şi s-au contrazis în timp ce se aflau în faţa localului. Se pare că Valerică H., de 63 de ani, i-a spus să tacă şi cum celălalt continua să vorbească, i-a dat o palmă. În urma loviturii, bărbatul în vârstă de 64 de ani, s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. În urma impactului omul a rămas la pământ, inconştient. La faţa locului a fost chemat un echipaj medical care l-a preluat pe rănit şi l-a transportat la spital, în comă. Victima a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti având leziuni la cap. Omul a fost internat la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. A fost supus, de două ori, unor intervenţii neurochirurgicale, dar starea lui nu s-a modificat. Ieri, pacientul era în stare critică, intubat. Imediat după incident, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și, ulterior, având în vedere starea persoanei vătămate, de vătămare corporală. Miercuri, după administrarea probatoriului, Valerică H. a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorii au înaintat la Judecătoria Curtea de Argeş, propunerea arestării preventive. La închiderea ediţiei noastre bărbatul era în faţa instanţei. M. Sandu