Vineri a fost programat în play-out-ul Ligii a 3-a și derbiul județean Unirea Bascov – ACS Muscelul Câmpulung Elite. Partida s-a întrerupt în minutul 62, la scorul de 2-0 pentru gazde, muscelenii acuzând vehement arbitrajul lui Gellert Feleki.
Nemulțumită de arbitrajul brigăzii conduse de Gellert Feleki, echipa a decis să se retragă de pe teren imediat după primirea celui de-al doilea gol din partea celor de la Unirea Bascov. Costin Ghiță, directorul tehnic al ACS Muscelul Câmpulung Elite, a explicat, pentru Muscel TV, motivul: ”Așa am considerat noi că este cel mai bine, pentru că era o stare de nervozitate foarte mare în rândul jucătorilor din cauza deciziilor de arbitraj din prima repriză și a doua repriză a început exact la fel. Și se ajungea să se ia cartonașe roșii, era o atmosferă foarte rea la meci. La ambele goluri a greșit arbitrul. La primul gol a fost fault în tușă, la Stelea, jucătorul este căzut, arbitrul nu oprește jocul, se continuă, vine centrare și gol. Iar la golul doi este penalty pentru noi, henț clar în careu, pleacă ei pe contraatac, face preluare cu mâna, henț, după este suspect și un offside, în momentul pasei. Nu am avut doar trei minute, pentru că arbitrul nu cunoaște regulamentul. Domnul arbitru nu a știut că este regula celor trei minute și i-au spus de pe margine, observatorul, că trebuie să anunțe trei minute și din momentul acela o să se ia în considerare, dacă trec minutele și echipa nu revine pe teren, atunci se fluieră finalul meciului. El nu a știut acest lucru. Echipa a revenit la margine, la banca de rezerve, noi stăteam de vorbă, am spus că echipa iese de pe teren și atunci arbitrul nu știa ce este de făcut. Stătea pe teren și ne invita la joc încontinuu. În momentul acela s-a strigat din tribună, a strigat și observatorii că trebuie să fie regula celor trei minute. Jucătorii noștri spuneau încontinuu că este o bătaie de joc la adresa lor, nu este normal să ne antrenăm o săptămână și după meci să ieșim cu gleznele varză, cu mai multe probleme, ceea ce s-a întâmplat la jocul acesta”
Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal va judeca acest caz și va dicta victorie la ”masa verde” pentru Unirea Bascov și amendă pentru oaspeți. Arbitru central a fost Gellert Feleki (Odorheiu Secuiesc), iar arbitri asistenți au fost Gabriel Boncz (Făgăraș) și Biro Tamas Kopriva (Carei). Observatorul de arbitri a fost Alexandru Bajan (Videle), în timp ce delegat de joc a fost Liviu Adrian Broscăţan (Braşov). S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525