Şi-a incendiat garsoniera!

0

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a ajuns în arestul IPJ Argeş după ce marţi, a incendiat garsoniera în care locuia. În timpul intervenţiei pompierilor, vecinii au fost evacuaţi. Piromanul stătea în locuinţa ce aparţine Primăriei Câmpulung închiriată de părinţii tânărului. Locuia singur şi înainte de distrugere s-a certat cu mama lui. 
Pompierii şi poliţiştii au fost chemaţi marţi, la un bloc de pe strada Emil Gârelanu. Ardea în interiorul unei garsoniere. Militarii au evacuat 5 locatari din cauza fumului dens care invadase imobilul. După ce au stins flăcările, reprezentanţii ISU Argeş au stabilit că focul a fost pus cu intenţie. „În urma investigațiilor preliminare și a concluziei privind cauza incendiului, polițiștii de ordine publică au depistat în scurt timp persoana bănuită, respectiv locatarul imobilului în cauză, de 23 de ani, din Câmpulung. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere săvârșită prin incendiere, conform art. 254 alin.4 din Codul Penal. Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. După administrarea probatoriului, în seara zilei de 04 aprilie, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 05 aprilie, să fie prezentat în fața supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unor măsuri preventive”, a precizat Florin Popa purtător de cuvânt al IPJ Argeş.

A dat foc şi a plecat!

Gabi Florin S., de 23 de ani, este fiul proprietarilor care deţin garsoniera cu chirie. Atunci când a provocat incendiul tânărul era băut. Se spune că s-a certat cu mama lui la telefon şi ca să se răzbune a pus în mijlocul casei niste haine cărora le-a dat foc. Ulterior flăcările s-a extins și la bunuri din apartament, respectiv obiecte de mobilier și electrocasnice, prejudiciul fiind de aproximativ 5.000 lei. Tânărul locuia singur şi după ce a provocat incendiul a plecat din garsonieră. A fost găsit la puţin timp de poliţişti, în centrul orașului. Aseară, Gabi Florin S. a fost eliberat din arest după ce împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.