De azi, vacanță de Paște!

0

Elevii și profesorii au început de azi vacanța de Paște, o parte sărbătorind Paștele catolic pe 9 aprilie, iar alții Paștele ortodox pe data de 16 aprilie. Miercuri, pe 19 aprilie, se întorc la cursuri în modulul 5, ultima perioadă de învățare din anul școlar curent, potrivit calendarului oficial.
Astfel, ieri a fost ultima zi de cursuri din modulul 4, cel actual. După vacanța de Paști, care se încheie în mijlocul săptămânii, marțea, pe 18 aprilie (zi de vacanță inclusiv) începe ultimul modul, egal ca număr de zile pentru toți elevii, care durează până pe 16 iunie. Vacanța de Paște cuprinde în acest an ambele sărbători pascale – atât cele catolice, cât și cele ortodoxe, aflate la o săptămână distanță una de alta.
Ce a mai rămas din anul școlar 2022-2023: vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Înscrieri examene

Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 9 iunie 2023. Înscrierea candidaților la Evaluarea Națională 2023 se face automat de către secretariatele școlilor în perioada 6 – 9 iunie. Conform calendarului publicat în Monitorul Oficial la începutul anului școlar, Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 19-22 iunie. Proba la Limba română se va desfășura pe 19 iunie, iar proba la Matematică este programată pe 21 iunie. Elevii de clasa a XII-a încheie cursurile pe 2 iunie 2023, conform calendarului oficial. Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen se face în perioada 29 mai – 2 iunie, iar de pe 12 iunie încep probele ”orale”, adică cele de certificare a competențelor în limba română și la o limbă străină, dar și competențele digitale. S.M.