Opt femei au devenit mame, de Paște, la Pitești. Astfel, o fetiță și șapte băieței s-au născut, în cele două zile sfinte, în maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU).
Cu ocazia Paștelui 2023, a fost dublă sărbătoare pentru opt familii din Argeș, și anume pentru acelea care în această perioadă s-au mărit cu câte un membru. Duminică, la ora 15:00, a fost înregistrată nașterea primului băiețel. La 55 de minute distanță l-a urmat un altul, iar la 17:45 s-a născut al treilea. În aceeași zi, la 19:00, a venit pe lume și o fetiță.
Luni, au ajuns în grija cadrelor medicale alți patru bebeluși, toți băieței. Nașterile, toate prin cezariană, au decurs fără complicații. Astfel, toți copiii născuți de Paște sunt sănătoși și vor ajunge acasă, alături de mamele lor, în această săptămână. De menționat, că anul trecut, doar o fetiță și un băiețel s-au născut, în prima și a doua zi de Paște, la Spitalul Județean de Urgență Pitești. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525