În perioada 14-18 aprilie, în medie, zilnic, peste 70 de polițiști rutieri argeșeni au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a vitezei excesive și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei. Polițiștii din cadrul structurilor rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 50 de permise de conducere și au fost retrase 20 de certificate de înmatriculare. La acestea se adaugă încă 30 de permise de conducere și alte 13 certificate de înmatriculare retrase, în urma abaterilor la regimul circulației constatate de polițiștii structurilor de ordine publică cu atribuții rutiere. Dintre permisele de conducere reținute, 28 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea, cea mai mare viteză înregistrată fiind de 135 km/h. De asemenea, alte 13 permise de conducere, reținute de polițiștii structurilor rutiere și cei ai structurilor de ordine publică cu atribuții pe această linie, au fost ca urmare a conducerii sub influența alcoolului, cu valori de până la limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În această perioadă, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, fiind depistați în flagrant delict un număr de 9 autori.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525