Un antreprenor argeeşan care deţine o frimă de constrzucţii va fi trimis în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală. Acesta este acuuta că ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive. Anchetatorii au stabilit un prejudiciu de peste 13 milioane de lei de la bugetul de stat. Faptele ar fi fost comise în perioada 2010-2014. Inculpatul ar putea scăpa de pedepasă prin prescrierea faptelor, numai că, achetatorii au lat măsuri şi au pus sechestru pe bunirile acestuia ca să se asigure că va plăti paguba, chiar dacă nu va ajunge la închisoare.
Dosarul de evaziune fiscală al lui A.V., de 48 de ani, administrator al unei societăţi de construcţii, s-a aflat în cercetere la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. „Din cercetări s-a reținut că, în perioada martie 2010 – 31 decembrie 2014, un bărbat de 48 de ani, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale, și care, totodată, administra în fapt încă o societate, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de bunuri/prestări servicii/execuție lucrări. Din probatoriul administrat a rezultat că bărbatul în cauză ar fi săvârșit un total de 599 de acte materiale, cu un prejudiciu adus bugetului consolidat la statului în valoare de 13.100.226,63 lei. Totodată, din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi fost sprijinit de alți trei bărbați, administratori ai altor societăți”, precizează reprezentanţii IPJ Argeş. În timpul anchetei, pentru recuperarea prejudiciului, a fost pusă în aplicare măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale bărbatului, valoarea bunurilor aflate sub sechestru fiind de 8.430.000 de lei.
În acest fel, chiar dacă va scăpa de pedepasa penală prin prescrierea faptelor, afaceristului îi va fi greu să scape de prejudiciul imens. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525