Puşca l-a dat de gol pe braconier

0

Un control de rutină al poliţiştilor a dus la depisatrea unui braconier, în vârstă de 48 de ani, din Curtea de Argeş. S-.a ales cu dosar penal şi va fi trimis în judecată.
Bărbatul a fost depistat în data de 07 mai 2020, pe raza comunei Tigveni, la intrarea ce face accesul prin fondul forestier către satul Blaju, având în autoturismul său o husă de culoare verde, în interiorul căreia se afla o pușcă de vânătoare, frântă și mai multe cartușe. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Bărbatul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.
Asta după ce, în timpul anchetei, s-a stabilit că, în data de 06 mai 2020, argeşeanul s-a dus în fondul cinegetic de pe raza comunei Golești, din județul Vâlcea, a împușcat, cu arma de vânătoare deținută legal, fără autorizație de vânătoare individuală sau colectivă, un mistreţ pe care ulterior l-a transportat la adresa de domiciliu.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de trimitere în judecată, precum și confiscarea armei și a muniției deținute. M.S.