Începând de luni, 29 mai 2023, administrația locală din Mioveni, prin intermediul unei societăți de profil, specializată în activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare va demara o amplă campanie la nivelul orașului împotriva insectelor dăunătoare mediului.
De asemenea, în subsolurile și pe scările de bloc vor avea loc tratamente de deratizare și igienizare, motiv pentru care administratorii sau președinții asociațiilor de proprietari/locatari sunt rugați să asigure curățenia acestor spații comune, pentru un efect cât mai puternic al substanțelor aplicate. Campania va ăncepe la finalul lunii, de luni 29 mai.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în zonele unde se vor pulveriza aceste substanțe, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii.
Substanțele folosite pentru tratamentele de dezinfecție, dezinsecție și deratizare sunt avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide, se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate. Cu o zi înainte de executarea acestor servicii se vor pune afișe pe fiecare scară.
Totodată, proprietarii de gospodării din orașul Mioveni sunt rugați să permită accesul agenților DDD astfel încât să se poată efectua serviciile de deratizare, iar apicultorii sunt atenționați ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine.
În caz contrar, Primăria orașului Mioveni şi SC Coral Impex SRL (firma care desfășoară acțiunea de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare) sunt absolvite de orice responsabilitate.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestor servicii, perioada de efectuare a dezinsecţiei va fi prelungită până la o dată care va fi comunicată ulterior. S.M.