La ITP se verifică senzorii şi consumul

0
  • De azi

De astăzi intră în vigoare noi reglementări ale RAR privind efectuarea ITP-ului de către stațiile autorizate. Astfel, mașinile înscrie după 1 ianuarie 2021 li se vor verifica funcționalitatea senzorilor și le va fi înregistrat consumul.

Noile prevederi au intrat în vigoare din 20 mai, dar cum această dată a fost în week-end, ele se vor aplica de astăzi, 22 mai. Conform unui ordin emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în iulie 2022, în momentul de față se află în curs de implentare noile reglementări, iar stațiile ITP vor trebuie dotate cu detector GPL (pentru mașinile de până la 3,5 t), cu dispositive pentru detectarea turației, a temperaturii și a consumului instantaneu de energie electrică sau chimică, pentru mașinile înmatriculate după 1 ianuarie 2021.

Practic OBD-ul (On Board Diagnostics) se mufează la calculatorul mașinii și interfața face legătura cu sistemul RAR și transmite pentru UE toate aceste informații. De asemenea sunte verificați senzorii de ESP, ABS, airbag-uri dacă funcționează.

Fiind în curs de implementare toate aceste noi reglementări, este posibil ca în următoarea perioadă, unele stații ITP să primească anumite restricții în efectuarea ITP-ului. În ordinul 1.218 din 1 iulie 2022pentru modificarea și completarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România – RNTR 1, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.133/2005 este menționat: ”Începând cu data de 20 mai 2023, SITP deținute de operatorii economici sau instituțiile publice colectează și pun la dispoziția RAR datele în condiții reale definite în Regulamentul privind monitorizarea și raportarea datelor referitoare la emisiile de CO_2 ale autoturismelor și ale vehiculelor utilitare ușoare în temeiul Regulamentului (UE) care au fost obținute de la dispozitivele pentru monitorizarea la bord a consumului de combustibil și/sau de energie electrică, precum și codurile VIN ale autovehiculelor din categoriile M_1 și N_1 care au fost înmatriculate pentru prima dată începând cu 1 ianuarie 2021 și care sunt echipate cu dispozitive pentru monitorizarea la bord a consumului de combustibil și/sau de energie”.

De asemenea se vor verifica: ” Limitatorul de sarcină al centurii de siguranță (dacă a fost prevăzut de producător), Dispozitiv de pretensionare al centurii de siguranță (dacă a fost prevăzut de producător), Airbaguri, Sistem de reținere suplimentar (SRS), Sistem eCall (dacă este montat, în conformitate cu legislația UE privind omologarea de tip)”. S.M.