Un tânăr în vârstă de 19 ani, cu antecedente penale a fost reţinut de poliţiştii Secţiei 3 find acuzat de tâlhărie. A comis fapta cu violenţă, atacând un copil în vârstă de 11 ani, pe scările din apropierea Colegiului Naţional Alexandru Odobescu. Minorul avea un telefon de 8.800 lei, ultimul model de iPhone, pe care agresorul i l-a luat! Tâlharul a mai ajuns în arest și în luna februarie, când în calitate de elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic Mărăcieni l-a ameninţat pe profesorul de matematică cu moartea fiind cercetat pentru ameninţare.
Ionut Damian Ș., de 19 ani, din Mărăcineni, a fost prins la 10 zile după ce a comis tâlhăria. Pe data de 16 mai, în jurul orei 17.30, tânărul a urmărit un copil, în vârstă de 11 ani, după ce a observat că minorul are un telefon de ultimă generaţie. Pe scările din apropierea Colegiului Alexandru Odobescu l-a lovit, i-a smuls din mână telefonul, un iPhone 14 Pro, şi a plecat cu aparatul în valoare de 8.800 lei. Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe autor după descrierea victimei şi cu ajutorul unor camere de supraveghere din cartier. Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești l-au reţinut pe Ionuţ Damian Ş, vineri, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Oamenii legii nu au putut recupera telefonul. Tânărul susţine că l-a vândut imediat după ce l-a furat şi nu-l cunoaşte pe cumpărător. Sâmbătă, tânărul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu. Ionuţ Damian Ş. este elevul în clasa a XII-a de la Liceul Tehnologic Mărăcineni, care în februarie, anul acesta, l-a ameninţat cu moartea pe profesorul de matematică. Şi atunci a fost reţinut dar a fost eliberat a doua zi şi era cercetat pentru ameninţare. Mai este cercetat și de către de poliţiştii Secţiei 2 Piteşti după ce a furat un ghiozdan în care era un telefon mobil, de pe un teren de sport din Găvana. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525