Distribuție Oltenia și CEZ nu au program cu publicul pe 1 și 5 iunie

0

Centrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 1 și 5 iunie, zile libere la nivel national, reluându-și activitatea pe 2 iunie, respectiv 6 iunie 2023, anunță furnizorul de energie. 
Legislația în vigoare în domeniul muncii reglementează zilele de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului și 5 iunie, a doua zi de Rusalii, ca zile libere la nivel național. Astfel, Centrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia își întrerup activitatea în aceste două zile. Revenirea la programul normal de funcționare va avea loc în data de 02 iunie 2023, respectiv 06 iunie, începând cu ora 08:30, în cazul Centrelor de Relații cu Utilizatorii din localitățile: Câmpulung, Pitești. Centrul de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia din Curtea de Argeș își va relua activitatea luni 12 iunie, în intervalul orar 9.00-14.30. Orice problemă poate fi semnalată online
Pentru un plus de confort și siguranță, operatorul de distribuție încurajează utilizatorii să apeleze la canalele de comunicare online pentru soluționarea solicitărilor chiar din confortul de acasă: • canale dedicate racordării: trimiterea solicitărilor la adresa de email relatiiclienti@distributieoltenia.ro. De asemenea, procesul de racordare poate fi consultat în secțiunile dedicate www.distributieoltenia.ro/ro/informatii-utile/racordarea-la-reteaua-electrica.html, respectiv www.distributieoltenia.ro/ro/informatii-utile/racordarea-noilor-utilizatori-la-red.html; • apelarea Info Tel, la numărul unic 0800 500 000 – număr de telefon gratuit în orice rețea pentru semnalarea oricărui tip de întrerupere în alimentarea cu energie electrică, disponibil non-stop și numerele de telefon 0251 408 006, 0251 408 007, 0251 408 008 – cu tarif normal în rețeaua națională, la care, în afară de semnalarea eventualelor deficiențe, se pot obține informații comerciale de luni până vineri, în intervalul orar 08:30 – 16:00; • prin email, la adresa distributie@distributieoltenia.ro pentru orice alte informații și solicitări privind activitatea de distribuție a energiei electrice; • prin completarea formularului de înregistrare a sesizărilor /www.distributieoltenia.ro/ro/sesizari-form • detalii despre zonele în care întreruperea alimentării cu energie electrică este necesară în vederea executării lucrărilor pentru prevenire și corectare avarii în rețea de către operatorul de distribuție, pot fi obținute prin accesarea website-ului oficial, www.distributieoltenia.ro, în secțiunea dedicată (www.distributieoltenia.ro/ro/suport/lucrari-pentru-prevenire-si-corectare-avarii.html).
Pentru a evita timpul de așteptare, echipa Distribuție Oltenia recomandă utilizatorilor săi să își programeze vizitele în Centrele de Relații cu Utilizatorii, accesând secțiunea dedicată – www.programari.distributieoltenia.ro/page/programare-online.html
Procesul este unul foarte simplu și necesită doar câteva minute. În schimb, utilizatorii vor ști exact la ce oră trebuie să se prezinte în Centrele de Relații cu Utilizatorii, evitând astfel timpul de așteptare.
Cum se efectuează o programare?
Accesați pagina www.programari.distributieoltenia.ro/;
Selectați județul în care locuiți;
Selectați orașul în care se află Centrul de Relații cu Utilizatorii în care doriți să ajungeți; Alegeți data și intervalul orar pentru programare, precum și demersul pentru care efectuați vizita (ridicare/depunere documente); Completați datele de contact și înregistrați programarea. În tot acest timp, echipele operative Distribuție Oltenia, destinate intervențiilor în rețelele electrice, rămân mobilizate pentru a asigura continuitatea în alimentarea cu energie electrică, a transmis Divizia Oameni și Brand din cadrul Distribuție Oltenia.
De asemenea, Centrele de Relații cu Clienții CEZ Vânzare nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 1 iunie și 5 iunie 2023, reluându-și activitatea pe 2 iunie, respectiv 6 iunie 2023, activitatea acestora urmând să fie reluată corespunzător programului normal din zilele lucrătoare, în intervalul orar 08:30 – 16:30, în cazul centrelor din localitățile Câmpulung, Curtea de Argeș, Pitești. M.S.