Doi soți din comuna Priboieni au fost prinș, luni seară, în timp ce furau flori din ghivecele amplasate pe pasarela de lângă mall Vivo. Au primit o amendă usturătoare din care ar fi putut să cumpere peste 200 de ghivece de flori dacă le-ar fi cumpărat. Au mărturisit ca au furat petuniile cu intenția de a le planta acasă.M.S.
” În jurul orelor 20.00, o patrulă a Poliției Locale Pitești, a suprins pe podul de peste râul Argeș, ( zona mall) , o persoană de sex masculin care scotea flori dintr- un ghiveci amplasat pe balustrada care delimitează podul După ce a fost derulată procedura de identificare, s-a stabilit că bărbatul este domiciliat în Priboieni și are 23 de ani. În sacoșa soției, care îl însoțea, s-au găsit mai multe flori, sustrase tot din ghivecele aflate în zona respectivă.Pentru fapta acestuia, polițiștii locali i-au aplicat o amendă de 1500 de lei. Pe această cale, facem apel către cetățenii orașului nostru, și nu numai, să dea dovadă de o conduită corectă în societate, fără a distruge mobilierul stradal, flori , obiecte de la locurile de joacă, din parcuri și așa mai departe, fiind pasibili de o amendă usturătoare dar și de răspunderea penală”, a transmis Bogdan Aristănțoiu, purtător de cuvânt al Poliției Locale Pitești.