După ce pe 3 și 4 iunie s-au disputat turul barajelor de promovare în Liga 2 Casa Pariurilor sezonul 2023/24, ziua de miercuri, 7 iunie, a adus returul și deznodământul pentru echipele merituoase.
Rezultatele și marcatorii din retur, precum și rezultatele din tur, alături de echipele calificare în Liga 2 Casa Pariurilor 2023/24 sunt:
CSM REȘIȚA – CSM Deva 3-2 (3-1)
(Gakou 11, Bărboianu 36 pen., Al. Negru 37 / Țoiu 24, Pencea 50)
Bănățenii au întors spectaculos în tur și au învins cu 3-2 în deplasare după ce în minutul 50 erau conduși cu 2-0, iar la retur, purtați de peste 8.000 de suporteri, au dublat victoria! După deschidere de scor și egalare, Reșița a marcat de două ori în interval de câteva minute, iar promovarea a devenit evidentă în ciuda golului din minutul 50 prin care Deva s-a mai apropiat puțin.
CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – Foresta Suceava 2-0 (0-0)
(Al. Anton 29, Barb 96)
După o remiză albă pe terenul sucevenilor, peste 12.000 de fani au trăit cu sufletul la gură returul și s-au bucurat de o primă repriză în care Ceahlăul a reușit să deschidă scorul, iar portarul nemțenilor să pareze apoi un penalty în prelungiri. Ceahlăul revine în L2, marcând și în finalul meciului, sub comanda experimentatului tehnician Cristi Pustai, într-o atmosferă care a amintit de vremurile când sub Pietricica se juca fotbal de prim eșalon.
CSM ALEXANDRIA – ACS Viitorul Dăești 4-1 (3-0)
(Neicu 6, M. Stancu 25, C. Neagu 41, Cioablă 61 / Vl. Georgescu 50 autogol)
Orașul Alexandria revine în L2 după ce, în tur, CSM s-a impus cu 2-0 în partida amânată cu o zi din cauza ploii și disputată finalmente la Râmnicu Vâlcea, iar la retur gazdele au demarat în forță, conducând deja la pauză cu 3-0! Cu 2.000 de teleormăneni în tribune, CSM Alexandria a trecut ușor și peste primul gol primit, restabilind diferența de după primele 45 de minute prin reușita lui Cioablă.
CORVINUL HUNEDOARA – Unirea Ungheni 4-1 (3-1)
(Garutti 4, Bradu 7, M. Coman 30, N. Pîrvulescu 65 / Astafei 27)
După ce și-a asigurat un avans considerabil în privința promovării prin victoria cu 2-0 din tur, Corvinul a sărbătorit cu peste 12.000 de fani alături promovarea în L2, consfințită după o partidă începută furtunos, 2-0 după primele 10 minute! În ciuda unui gol marcat la 0-2, Ungheni nu a avut șanse reale de schimbat deznodământul promovării, Corvinul punctând din nou, apoi și după pauză, și încheind dubla manșă fără drept de apel.
CS TUNARI – Popești Leordeni 3-1 (3-0)
(Cl. Herea 5, 17, 24 / Kaplan 90+3)
După ce a fost învinsă în tur, 1-2, scor stabilit încă de la pauza partidei, CS Tunari a început în forță returul și a fixat încă după 45 de minute un avans considerabil, prin hattrick-ul lui Claudiu Herea. Deși în inferioritate numerică din minutul 48, Alexandru Gheorghe primind al doilea cartonaș galben și fiind eliminat, CS Tunari a conservat multă vreme avantajul și obține promovarea în L2 în fața a aproximativ 600 de suporteri, în ciuda golului de consolare marcat de oaspeți în prelungirile partidei.
Au participat și anul trecut
Dintre cele zece echipe calificate în acest an în faza finală a barajului de promovare în Liga 2, trei au participat și în sezonul trecut: CS Tunari, CSM Reșița și Corvinul Hunedoara (sub denumirea de CS Hunedoara). Acestea au pierdut în fața celor de la Progresul Spartac, CSC Dumbrăvița, respectiv Minaur Baia Mare, astfel că au rămas în Liga 3 cel puțin încă un sezon. Acum au o nouă șansă să urce în eșalonul secund. S.M.