Se colectează gratis deșeurile voluminoase!

0

În această lună va avea loc o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, în Pitești. Astfel, cetățenii pot scăpa de vechiturile din casă fără să fie nevoiți să plătească. Pot duce la containerele special amplasate: electronice, mobilier, covoare, saltele, etc. Iată mai jos detalii despre colectare.
„Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 22 iunie, ora 12:00, până vineri, 23 iunie, ora 13:00. Piteștenii pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție în următoarele puncte de colectare: Găvana III, Bl. A8-A10; Trivale, Complex II, P.T. 608; Zona Nord (Nicolae Bălcescu) Bl. L2, Sc. D; Craiovei – Negoiu; Tudor Vladimirescu, Bl. D4-U4. Ce deșeuri se pot depozita în containerele puse la dispoziție: mobilier, canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, covoare, preșuri, carpete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi, echipamente electrice și electronice, televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc. Ce deșeuri NU se pot depozita în containerele puse la dispoziție, în cadrul acestei campanii: deșeuri provenite din construcții, vegetale, periculoase, reziduale, reciclabile, componente auto (ex:parbrize, anvelope) etc. Abonații casnici pot opta pentru predarea deșeurilor voluminoase și DEEE, direct din fața porții, în baza unei solicitări. Solicitările de colectare se vor face la numărul de telefon 0248/636 535 până în data de 23 iunie, ora 14:00, urmând a fi ridicate în intervalul 26-30 iunie. Pentru informații suplimentare, despre această campanie, adresați-vă operatorului, la numărul de dispecerat: 0248/636 535”, a transmis SC Salubritate 2000 S.A. M.S.