Inspectorii OPC Argeș, în control pe litoral!

0

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat, luni, la Constanţa, deschiderea Comandamentului Litoral 2023, serii formate din câte 24 de comisari ai instituţiei urmând să participe timp de trei luni la acţiuni de control.
În Co Inspectorii OPC Argeș, în control pe litoral! mandamentul Litoral vor fi mobilizaţi prin rotaţie, timp de câte o săptămână, toţi cei peste 400 de comisari ai Protecţiei Consumatorilor din ţară, în timpul controalelor ei dispunând de câte un rucsac ce conţine, printre altele, termometru, telemetru, staţie de emisie recepţie, tabletă. Potrivit lui Horia Constantinescu, litoralul a devenit o “caşcarabetă” în sensul în care activităţi de alimentaţie publică se desfăşoară în locuri inadecvate şi, totodată, ar trebui ca, prin implicarea autorităţilor locale, staţiunile turistice să fie “recalibrate”, în aşa fel încât “să poată răspunde efectiv serviciilor turistice doar anumite zone, iar alte zone să fie dedicate locuitorilor din arealul respectiv”. Conform acestuia, vor fi verificaţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe plajă, pe faleză, o atenţie sporită fiind acordată magazinelor alimentare. M.D.