Începe renovarea la Teatrul Aşchiuţă!

0

Ieri a fost semnat contractul pentru începerea lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii Teatrului pentru Copii și Tineret “Așchiuță”, secție a Teatrului “Al. Davila”. Valoarea contractului este de 13.6 milioane lei cu TVA. Lucrările vor fi executate de o firmă din Piteşti, având un termen de 14 luni până la finalizare. 
Clădirea teatrului “Așchiuță” a fost ridicată în anii 1920 și a avut de-a lungul timpului diferite funcțiuni, până în 1963 când a devenit Teatrul de Păpuși “Așchiuță”. De atunci nu s-a mai făcut nicio intervenție majoră, ci doar mici renovări și schimbări punctuale, de cele mai multe ori în detrimentul calității estetice și bunei funcționări a clădirii.

Lucrarea va avea garanţie 5 ani

În cadrul proiectului de renovare, pe lângă consolidarea structurii de rezistență, va fi amenajată o nouă sală de spectacol, prin adăugarea unui nivel de demisol. La nivelul podului, prin mansardare, se vor amenaja șase cabine pentru actori. În același timp, prin aceste modificări, suprafața utilă a clădirii va fi mărită de la 358 mp la 588 mp. Teatrul va fi dotat și cu echipamente tehnice moderne.

Lucrările vor fi efectuate de SC Zest Wind SRL (lider de asociere) societate condusă de Vlad Alexandru Barbu şi SC Vesctrum Solutions SRL (asociat). Termenul de execuție este de 14 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 de luni de la data încheierii procesului-verbal de recepție. Valoarea investiției – 13,6 milioane lei cu TVA. Finanţarea este suportată din fonduri de la Ministrul Dezvoltării în proporţie de 80%, diferenţa fiind suportată de la bugetul local. Un alt proiect legat de Teatrul Aşchiuţă este amenajarea unei cafenele şi a unei cofetării la intrarea în teatru, într-un spaţiu ce aparţine instituţiei şi în prezent este închiriat unui magazin. M.Sandu