Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va demara în perioada următoare acţiuni de control în toată țara pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică. Anunțul a fost făcut de directorul general al ANPC, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.
Directorul ANPC a făcut referire la unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării. „Se vor verifica, în principal, calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate (existenţa documentelor de provenienţă, verificarea directă a caracteristicilor organoleptice a alimentelor, respectiv, a mâncărurilor preparate existente la comercializare, încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limita de consum (termen de valabilitate), atât pentru alimentele comercializate ca atare, cât şi pentru cele preparate (comercializarea lor în ziua în care au fost preparate)”, a scris Paul Anghel, pe pagina sa de socializare. De asemenea, comisarii ANPC vor verifica condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor, respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea produselor alimentare (respectarea condiţiilor de temperatură impuse de actele normative în vigoare sau de producători, expunerea la comercializare). M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525