Un elev al Şcolii Gimnaziale „ Mihai Eminescu” din Piteşti, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică din Albania. David Vlad Marghidan a făcut parte din lotul României la concursul internaţional care a avut loc la Tirana în perioada 23-28 iunie 202.
David Vlad Marghidan a reprezentat România alături de alți cinci tineri de excepție: Matei Neacșu, Ioana Stroe, Andrei Șună, Sara Lorena Berghea (elevi ai Liceului Teoretic Internațional de Informatică București) și de Iancu Ioan Sandea (Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca). Cei șase elevi au făcut parte din Lotul olimpic al României la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO) de la Tirana (Albania), în perioada 23-28 iunie 2023.
Felicitări David!
„David Vlad Marghidan, elevul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Pitești, obține MEDALIA DE AUR la cea de-a 27-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematica pentru Juniori #JBMO2023, cea mai înaltă competiție la nivel internațional, la nivel de gimnaziu. Confirmare pentru școala româneasca de matematică, ce obține la aceasta ediție a competiției trei medalii de aur, doua de argint, una de bronz și locul II în clasamentul pe națiuni (la 7 puncte, în clasamentul general, față de Turcia). Confirmare pentru școala argeșeană de matematică, pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești, care obține, al treilea an consecutiv, un rezultat de excepție la acest nivel internațional, după Medalia de Aur, Emanuel Mazăre -JBMO2021 (Chișinău) și Medalia de Argint, Emanuel Mazăre -JBMO2022 (Sarajevo). Felicitări David! Mulțumim”, este mesajul transmis de conducerea Şcolii Gimnayiale Mihai Eminescu Piteşti.