Ieri, jandarmii argeşeni au intervenit la Bradu şi la Boţeşti acolo unde localnicii au cerut ajutorul după ce au descoperit doi şerpi în gospodării. Reptilele au fost prinse de oamenii legii şi au fost eliberate în natură.
„Jandarmii argeșeni au fost solicitați astăzi, 29 iunie, să intervină în două localități de pe raza județului Argeș, pentru îndepărtarea unor șerpi din gospodăriile oamenilor.
Apelurile au venit la distanță de aproximativ două ore, unul din comuna Boțești și unul din comuna Bradu, cetățenii reclamând faptul că au observat un șarpe în locuință.
În ambele cazuri jandarmii au reușit să captureze reptilele și, ulterior, să le elibereze în mediul natural, departe de zonele populate. În ultimele două luni, jandarmii argeșeni au răspuns la 10 solicitări de îndepărtare a șerpilor din locuințele oamenilor. În astfel de situații, Jandarmeria Argeș recomandă cetățenilor să nu se apropie de reptile și să solicite sprijin autorizat”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Argeş. n
În cazul de la Boţeşti şarpele a fost descoperit de proprietar în podul casei. La Bradu, reptila era în curte, stătea la soare. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525