Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din comuna Mălureni, a murit după ce a fost înjunghiat de un vecin. Cei doi au avut un conflict pe fondul consumului de alcool. Agresorul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost reținut. M.S.
„În baza delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
În noaptea de 01 spre 02 iulie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că, în localitatea Mălureni, în urma unui conflict între doi vecini, unul dintre aceștia a fost înjunghiat și a decedat.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Domnești au intervenit, cu operativitate, la locul indicat și au stabilit că cele sesizate se confirmă, în sensul că, un bărbat de 39 de ani, din Mălureni, în timp ce se afla la domiciliul vecinului său, de 67 de ani, pe fondul consumului de alcool și a discuțiilor în contradictoriu, l-ar fi înjunghiat pe acesta din urmă.
Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.
Bărbatul de 39 de ani a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus reținere bărbatului, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță”, a transmis IPJ Argeș.