Sindicaliştii “Ambulanţa “ continuă protestele în toata țara

0

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale ‘’Ambulanţa’’ din România a anunţat continuarea protestului naţional declanşat în noiembrie 2022 în serviciile publice de ambulanţă, fără a afecta activitatea de acordare a asistenţei medicale de urgenţă.
“Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale Sindicale ‘Ambulanţa’ din România a hotărât continuarea protestului naţional declanşat de mai bine de şapte luni, pentru următoarele motive: refuzul şi ignoranţa fostului premier Nicolae-Ionel Ciucă faţă de protestul naţional declanşat pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă serviciile publice de ambulanţă, de a avea o întâlnire cu reprezentanţii FNSAR, în vederea soluţionării; urgentarea întâlnirii cu actualul premier Marcel Ciolacu, solicitare făcută de conducerea FNSAR după preluarea funcţiei de premier”, se spune într-un comunicat al organizaţiei sindicale, remis Agerpres.

Problemele invocate de sindicaliști

FNSAR menţionează că problemele înaintate în atenţia premierului sunt de natură organizatorică, de dezvoltare, dotare şi nu în ultimul rând de drepturi corespunzătoare activităţii specifice pentru personalul din serviciile publice de ambulanţă. “Decizia de a continua cu alte acţiuni sindicale suplimentare sau de a înceta acţiunile sindicale în serviciile publice de ambulanţă va fi luată în funcţie de rezultatele întâlnirii cu premierul României, Marcel Ciolacu, şi membrii Guvernului”, se mai spune în comunicat.