Campionatul European U19 de handbal feminin, la Pitești și Mioveni!

0

Timp de zece zile, Piteștiul și Mioveniul vor fi gazdele Campionatului European U19 la handbal feminin, întrecere care se va desfășura în perioada 6-16 iulie.
Competiția va aduce la start cele mai bune jucătoare din handbalul feminin european. Sala Sporturilor Mioveni are o capacitate de 2.500 locuri și va găzdui meciurile din cadrul grupelor C și D, în timp ce partidele din grupele A și B se vor disputa la Sala Polivalentă ”Pitești Arena”, cu o capacitate de 4.100 locuri. Finala competiției va avea loc duminică 16 mai, de la ora 18.45, la Pitești Arena.

Se anunță spectacol

Tricolorele vor începe acest turneu final astăzi, la ora 19.45, când vor întâlni la Sala Polivalentă ”Pitești Arena” reprezentativa Islandei. Cel de-al doilea meci al României este programat vineri, 7 iulie, de la ora 19.45, tot la Pitești, adversar urmând a fi Portugalia. Tricolorelor vor încheia grupa B cu un joc împotriva Germaniei, duminică, de la ora 19.45, tot la Pitești. România are în palmares două titluri europene la categoria U19, în 1998 şi 2000, precum şi o medalie de bronz în 2007. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 5. Actuala generaţie a echipei României a încheiat pe locul 7 în 2021 la Europeanul Under-17. Printre favoritele turneului final din acest an este și Ungaria, campioană europeană în 2019 şi 2021 la această categorie de vârstă. Ungaria a fost repartizată în Grupa C, din care mai fac parte trei echipe puternice: Norvegia, Franţa și Serbia. Turneul final a fost prefațat de o conferință de presă organizată în sala de ședințe a Primăriei Pitești la care au participat Predrag Boskovic(Prim-Vicepreședinte al Federației Europene de Handbal), Constantin Din(Președintele Federației Române de Handbal), Cristian Gentea(primarul Piteștiului), Ion Georgescu(primarul Mioveniului), Nicoleta Alexandrescu( antrenor principal România) și Valentina Ardean Elisei(antrenor secund România).

Cât costă biletele și de unde pot fi cumpărate

Biletele pot fi cumpărate de pe https://bilet.ro/evenimente?categorie=Handbal, dar și de la casieria ”Pitești Arena”, care va fi deschisă în zilele desfășurării acestui eveniment începând cu ora 11:00. Prețul biletului acces general este de 30 lei/zi, la semifinale și finale, 50 de lei, iar al abonamentelor valabile pe durata întregului eveniment ( 06 – 16 iulie 2023) este de 150 lei.

Pedrag Boskovic: ”Mulțumim primarilor Piteștiului și Mioveniului”

Predrag Boskovic, vicepreședintele Federației Europene de Handbal a mulțumit gazdelor pentru eforturile depuse în organizarea acestei competiții: ”Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru ospitalitate, mulțumesc primarilor Piteștiului și Mioveniului pentru eforturile depuse în organizarea acestei competiții. Avem o cooperare bună cu Federația Română de Handbal. Suntem în discuții cu Federația Română de Handbal pentru organizarea Campionatului European din 2026 care a fost atribuit Rusiei. După cum știți, nu va putea fi organizat în această țară și va trebui să ne reorientăm”.

Constantin Din: ”O mare provocare să găzduim această competiție”

Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, este convins că Piteștiul și Mioveniul se vor achita cu brio de obligațiile pe care și le-au asumat: ”Mă bucur să văd atâta lume la această conferință de presă. Asta dovedește că handbalul este un sport iubit la Pitești. Unul dintre motivele pentru care Argeșul a primit organizarea acestui turneu final a fost dragostea pentru handbal arătată de piteșteni la meciul România – Portugalia. Vreau să mulțumesc Federației Europene pentru încrederea acordată în organizarea acestui eveniment. Este o mare provocare să organizăm această competiție. Sunt convins că o putem duce cu bine la capăt. Vreau să mulțumesc celor doi primari care ne-au ajutat foarte mult. Fără sprijinul lor, organizarea ar fi fost foarte dificilă. Îmi doresc să demonstrăm că sprijinul lor nu a fost în zadar. Este un efort mare, iar toți oamenii au fost implicați în acest examen. Doresc mult succes echipelor participante și vreau ca toți argeșenii să vină la meciuri și să încurajeze echipa României”.

Cristian Gentea: ”România va juca un amical cu Spania, la Pitești”

Cristian Gentea, primarul Piteștiului, a anunțat că orașul nostru va mai găzdui reprezentativa de senioare a României, după ce în urmă cu aproape două luni tricolorele au jucat barajul cu Portugalia pentru calificarea la Campionatul Mondial, programat la sfârșitul acestui an: ”Sunt foarte încântat pentru organizarea la Pitești și Mioveni a acestei competiții. Vă anunț că pe 27 iulie, România va juca la Pitești un amical cu Spania. Pentru mine înseamnă foarte mult acest lucru. Sper ca și domnul Boskovic să fie încântat de sala noastră. Nu a avut până acum ocazia să o vadă și sper să-i placă ce va vedea. Mult succes fetelor noastre!”.

Ion Georgescu: ”Mult succes, fetelor!”

Ion Georgescu, primarul Mioveniului, are așteptări mari de la handbalistele tricolore: ”Sunt bucuros că împreună cu Piteștiul suntem gazdele acestui eveniment foarte important. Sportul este cel mai bun ambasador al României. Felicit România pentru câștigarea Trofeului Carpați. Sper ca la finalul competiției să fim în primele trei locuri. Mult succces, fetelor!”

Nicoleta Alexandrescu: ”Vrem o clasare în primele patru locuri”

Nicoleta Alexandrescu, antrenorul principal al România, este convinsă că tricolorele pot avea un parcurs cât mai lung la acest turneu final: ”Vă promit că vom lupta pentru fiecare minge. Avem un lot de sportive tinere care au nevoie de încurajările publicului. Ne-am pregătit foarte bine la Mioveni și Pitești. Am avut condiții excelente. Vreau să răsplătim aceste eforturi cu o clasare în primele patru locuri”.

Lotul României:
1.Daria Andrei – portar CS Mioveni
2.Anamaria Cristea – portar ACS Sepsi
3.Teodora Neagu – portar CSS 2 Baia Mare
4.Mihaela Mihai – extremă dreapta CSM București
5.Mihaela Rusneac – extremă dreapta CSS 2 Baia Mare
6.Maria Morogan – inter dreapta CSM București
7.Anamaria Grigore – inter dreapta ACS Sepsi
8.Alisia Boiciuc – centru Corona Brașov
9.Iulia Borcan – centru Slavia Praga
10.Sorina Brândușa – centru CSS 2 Baia Mare
11.Lavinia Florea – centru ACS Sepsi
12.Irina Maxim – inter stânga CSM București
13.Ioana Grosan – inter stânga CSM București
14Diana Lixăndroiu – inter stânga CSM Slatina
15.Denisa Pavel – inter stânga ACS Sepsi
16.Denisa Romanciuc – extremă stânga CSS 2 Baia Mare
17.Mariam Mohamed – extremă stânga CSM București
18.Rebeca Geamănu – pivot Rapid București
19.Cristina Danciu – pivot CSS 2 Baia mare
Antrenor principal: Nicoleta Alexandrescu
Antrenor secund: Valentina Ardean Elisei
Programul României:
Joi, 6 iulie
Ora 19.45 România – Islanda(Pitești Arena)
Vineri, 7 iulie
Ora 19.45 România – Portugalia (Pitești Arena)
Duminică, 9 iulie
Ora 19.45 România – Germania (Pitești Arena)
Toate meciurile României vor fi transmise în direct de postul Pro Arena

Componențele grupelor:
Grupa A: Croaţia, Elveţia , Suedia, Olanda
Grupa B: România, Germania, Portugalia, Islanda
Grupa C: Ungaria, Norvegia, Franţa , Serbia
Grupa D: Danemarca, Muntenegru, Cehia, Macedonia de Nord
Programul celorlalte meciuri:
Joi, 6 iulie
Ora 12:45 Croația – Suedia
Ora 15:00 Elveția – Olanda
Ora 17:15 Germania – Portugalia
Vineri, 7 iulie
Ora 13:00 Olanda – Croația
Ora 15:15 Suedia – Elveția
Ora 17:30 Islanda – Germania
Duminică, 9 iulie
Ora 13:00 Croația – Elveția
Ora 15:15 Suedia – Olanda
Ora 17:30 Portugalia – Islanda
* Programul sferturilor va fi anunțat după terminarea fazei grupelor M.D.