Marca Dacia a anunţat că va participa, în calitate de constructor, la ediţia din 2025 a raliului Paris-Dakar cu un prototip care va funcţiona pe bază de combustibili sintetici produşi de gigantul saudit Aramco.
Multiplul campion Sebastien Loeb şi pilotul spaniol Cristina Gutierrez Herrero vor începe să concureze pentru Dacia în 2024, în fazele de teste pentru Raliulul Maroc. Cele două prototipuri, care vor fi pregătite de echipa ProDrive, ar urma să fie dezvăluite la începutul lui 2024, scrie Agerpres.
Cu Dacia, “planul este de a participa la campionatul de raliu 2025-2026, este important pentru a progresa”, a precizat Sebastien Loeb, 49 de ani. “Este mentorul meu. Ne înţelegem foarte bine, acest lucru este important pentru a dezvolta maşina”, a spus şi Cristina Gutiérrez, 31 de ani, care a devenit prima femeie pilot din Spania care a terminat raliul Dakar în 2017. Dacia va avea mijloacele necesare în cursa Paris-Dakar şi “nu vrea să termine pe locul cinci sau şase”, a subliniat directorul de la Dacia, Denis Le Vot, cu prilejul unei conferinţe de presă organizate la Saint-Denis, în apropiere de Paris. Grupul auto francez Renault (proprietarul Dacia), gigantul saudit Aramco şi constructorul auto chinez Geely şi-au unit forţele într-o companie care va produce motoare cu combustie internă precum şi motoare hibride. Această divizie a fost separată de grupul Renault pe măsură ce grupul francez se concentrează pe tranziţia la vehiculele electrice.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525