O fată, în vârstă de 15 ani, a fost convinsă de un tânăr cunoscut pe Facebook să fugă de acasă. Minora a plecat noaptea și s-a dus acasă la cel pe care îl vedea pentru prima dată. Părinții au anunțat repede dispariția ei, dar când a fost găsită fusese violată. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a fost arestat preventiv.
În noaptea de 10 spre 11 iulie, în jurul orei 2.00, părinții unei fete, în vârstă de 15 ani, din Topoloveni, au sunat la 112 și au anunțat că fiica lor a fugit de acasă. Oamenii legii au pornit în căutarea ei, dar au și sunat-o. Fata a răspuns și a spus că se află într-o mașină cu un tânăr. Cei doi au fost chemați la sediul Poliției Topoloveni acolo unde au ajuns în scurt timp. Oamenii legii au audiat-o pe copilă și au stabilit că a fost violată. Minora a povestit că l-a cunoscut pe C. C., de 28 de ani, din comuna Hulubești, județul Dâmbovița pe Facebook, în urmă cu o lună. Au vorbit o vreme și pe data de 10 iulie, seara, acesta a convins-o să se întâlnească. După miezul nopții s-a dus acasă la ea și a luat-o cu mașina. A convins-o să meargă cu el într-un apartament din Topoloveni unde locuiește cu chirie. Fata a acceptat, iar în jurul orei 1.00, când a ajuns acolo, Cornel a început să o sărute și să o dezbrace. A vrut să facă sex cu ea iar fata, speriată, a refuzat. Atunci el a insistat și a încercat să o forțeze, folosindu-și mâna. Tot mai speriată, minora a început să plângă și i-a cerut tânărului să o ducă înapoi acasă. El a acceptat și a urcat-o în mașină. Între timp, părinții fetei au observat lipsa fetei și a fost dată alarma, chiar în timp ce tinerii se îndreptau spre locuința fetei. În timpul audierilor fata a recunoscut că la început a fost luată de val și a acceptat să fie dezbracată numai că, după aceea, s-a speriat și i-a spus tânărului să se oprească dar el a continuat.
Arestat preventiv
Pe numele lui C. C. a fost întocmit dosar penal sub acuzația de viol. Miercuri acesta a fost prezentat Judecătoriei Topoloveni cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis cererea și a emis pe nume lui un mandat de arestare preventivă. ”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului C. C., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2023 şi până la data de 10.08.2023 inclusiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol,” se precizează în sentință. M.Sandu