Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Câmpulung, a fost arestat la sfârșitul săptămânii în urma deciziei Tribunalului Argeș. Acesta este judecat într-un dosar de distrugere, după ce a dat foc apartamentului în care locuia. A fost trimis în judecată sub măsura controlului judiciar. Nu a respectat măsurile, nu s-a prezentat la Poliție la datele stabilite, nici la instanță la termenele de judecată și nu mai era de găsit.
La începutul lunii aprilie din acest an, Florin S., de 24 de ani, din Câmpulung, a produs panică în blocul în care locuiește, după ce a incendiat apatamentul și a plecat…la plimbare. Locatarii au sesizat fumul gros și au sunat la pompieri. Întregul imobil fost evacuat de militari. S-a stabilit că incendiul a fost provocat de fiul proprietarei, Florin S. Tânărul a fost plasat sub control judiciar și, în luna mai, a fost trimis în judecată sub acuzația de distrugere. Avea obligația de a respecta mai multe măsuri de supraveghere. Nu s-a supus. Nu s-a dus la Poliție la datele stabilite de oamenii legii, nici la proces. Polițiștii au cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv. Judecătoria Câmpulung a admis cererea. Florin S. a depus contestație și procesul s-a mutat la Tribunalul Argeș. Și această instanță a considerat că trebuie să stea în arest preventiv iar tânărul a fost ridicat și încarcerat. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525