În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, polițiștii argeșeni și pompierii au fost chemați să intervină la trei accidente rutiere. Evenimentele rutiere s-au soldat cu două victime, ambele fiind transportate la spital. M.S.
Primul accident a avut loc pe autostrada București-Pitești A1, în zona podului de la Oarja, pe sensul spre Pitești. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un parapet care desarte cele două sensuri de mers. Din fericire, nu a fost nimeni rănit. Al doilea accident s-apetrecut în comuna Buzoești. Acolo, un autoturism a lovit un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu o victimă, conștientă, ce a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată ulterior la spital. Cel de-al treilea accident rutier a fost în municipiul Curtea de Argeș, pe strada 1 Mai, unde două autoturisme s-au lovit și o persoană dintr-un vehicul a avut nevoie de intervenția paramedicilor SMURD. Este vorba de o adolescentă, în vârstă de 16 anicare a suferit traumatisme la nivelul membrelor superior drept și inferior drept, precum și în zona feței. După ce i-a fost acordat primul ajutor, fata a fost transportată la spital.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525