Crimă comisă de o femeie la Bascov!

0

O femeie, în vârstă de 54 de ani, din Bascov și-a ucis fratele, în vârstă de 52 de ani. Autoarea l-a înjunghiat in spate. Crima a avut loc pe 15 iulie, dar sora victimei a fost arestată în această seară. M.S.

În temeiul delegării din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

 

În ziua de 25 iulie a.c., _procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș_, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de _omor_.

 

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 15 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, o femeie de 53 de ani, i-ar fi aplicat fratelui său, de 52 de ani, o lovitură de cuțit, provocându-i leziuni ce au condus la deces.

 

După administrarea probatoriului, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, 26 iulie, să fie dispuse măsuri preventive, a transmis IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.