O postare făcută de o doamnă pe un grup de Facebook a stârnit un val de reacții de la internauți, privind un caz petrecut într-un club din Pitești. Potrivit celei care a scris, o minoră, în vârstă de 15 ani, a ajuns la spital beată criță și drogată. Polițiștii susțin că fata ar fi fost numai beată nu și drogată, asta deși, chiar unul dintre organizatori confirmă, într-o postare pe același grup, că fata ar fi fost sub influența unor substanțe interzise. În cele din urmă, reprezentanții societății la care se face referire au fost amendați cu 20.000 de lei și activitatea a fost suspendată. Sancțiunile nu au fost aplicate pentru că organizatorii au permis accesul minorilor, nici pentru că li s-a permis să consume alcool în ci pentru că nu au emis bon fiscal clienților! M.Sandu
Postarea de la care a pornit totul a fost făcută de o femeie pe grupul de Facebook ”Pitești, orașul meu!” și avea ieri peste 100 de comentarii. ”Cine a dat aprobare acelui club (…) din Pitești unde se face trafic și consum de droguri, consum de alcool de către minori? Unde este Poliția Română care acționează numai după ce se produc tragedii??? Aseară (n.r. sâmbătă), la ora 23:30 o adolescență de 15 ani , în urma consumului de alcool în combinație cu droguri a intrat în comă creând panică în jur. Organizatorii și cei de la bar au refuzat să cheme ambulanța. Luați-vă labele după minori!!!”, scrie în postare.
”Domnișoara în cauză a consumat droguri fără voia dânsei”
Cei mai mulți dintre internauții care au comentat se întreabă ce căuta minora într-un club, la ora aia unii precizând că este responsabilitatea părinților. Printre cei care susțin că părinții sunt de vină este chiar unul dintre organizatori. Acesta scrie într-un comentariu la postare. ”Buna seara, mă prezint ca organizator principal al acestui eveniment , (…) se ocupă doar de vânzarea de bilete și organizarea spectacolului. Restul practicilor comerciale nu sunt întreținute de către noi, asemenea, consumul de alcool și droguri, mai ales prezența minorilor este responsabilitatea părinților. Accesul din partea noastră este pentru oricine vrea să petreacă timp alături de artiștii pe care îi îndrăgiți, dar în condiții de siguranță!” răspunde acesta. Într-o altă reacție, organizatorul a precizat că fata ar fi fost drogată de un apropiat: ”Noi și colaboratorii noștri care asigură paza, facem control corporal persoanelor care intră la eveniment. În același timp din informațiile noastre, domnișoara în cauză a consumat droguri fără voia dânsei de la o persoană apropiată ei. Încercăm să luăm toate măsurile pentru prevenirea și combaterea acestor practici. Țin să vă informez ca autoritățile au fost prezente pe parcursul evenimentului și au luat măsurile necesare”.
Activitate suspendată
Cu toate că însuși organizatorul spune că minora ar fi fost drogată, reprezentanții IPJ Argeș infirmă.
”În referire la informațiile apărute în spațiul public, privind o minoră care ar fi intrat în stare de inconștiență ca urmare unui posibil consum de alcool și de substanțe cu efect psihoactiv, la un local de pe raza municipiului Pitești, informația nu este conformă aspectelor constatate în urma verificărilor.
Astfel, referitor la o minoră cu stare de rău a existat un apel privind o situație de natură medicală, cadrele medicale stabilind preliminar că aceasta a fost generată de consumul de alcool, minora fiind în stare de conștiență. La fața locului au fost efectuate imediat verificări, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, alături de ceilalți reprezentanți, identificând însoțitorii minorei în cauză. Atât asupra celor stabiliți ca însoțitori, cât și altor persoane aflate în zona localului, a fost efectuat control corporal sumar, fără a fi identificate substanțe susceptibile a fi substanțe cu efect psihoactiv.Totodată, nu a rezultat certitudinea privind faptul că minora ar fi procurat singură băuturi alcoolice din incinta localului în cauză, în urma verificărilor fiind constatate abateri de natură economică, ca urmare a cărora polițiștii au aplicat sancțiuni”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș. Oamenii legii au dat o amendă în valoare de 20.000 de lei,după ce în casa de bani a fost găsită suma de 5.260 lei, bani încasați fără a fi emise bonuri fiscale. ”Ca urmare a nerespectării obligației de dotare a societății cu un aparat de marcat electronic fiscal, fiind aplicată și sancțiunea complementară de suspendare a activității și confiscare a sumei de 5.260 de lei, bani care au fost încasați în mod nejustificat”, mai precizează reprezentanții IPJ Argeș.