■ De joi încep repartizările
Rezultatele de la concursul național de Titularizare 2023 au fost publicate, iar după contestații urmează publicarea rezultatelor finale pe 26 iulie. S.M.
Profesorii intră apoi în etapa ședințelor de repartizare. Cele mai importante momente pentru luna august și începutul lunii septembrie din punct de vedere al mobilității din învățământ sunt: # pe 27 iulie are loc repartizarea candidaţilor, adică aici se ocupă posturile titularizabile, cele cu viabilitate peste 4 ani, prin contracte pe perioadă nedeterminată. La această ședință participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2023 # Apoi, în ședința de repartizare din 28 iulie participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2023, sunt deja titulari, și intră aici pentru detașare prin concurs. Mai participă și candidați aflați pe contract pe durata de viabilitate a postului, care vor ocupa postul pe care sunt angajați, pe perioadă nedeterminată. Ordinea este următoarea: # cadrele didactice titulare # cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incomplete. Pe 31 iulie are loc reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, iar în perioada 28 iulie – 25 august are loc emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. La ședința din 17-18 august sunt repartizate posturile de suplinire, deci prin contracte pe perioadă determinată. În această etapă participă candidații care au luat peste 7 la Titularizare 2023 și care fie nu au reușit să ocupe posturi titularizabile în ședința din 27 iulie, fie pentru disciplina lor nu au existat posturi titularizabile. În ședința de repartizare din 22-23 august se repartizează tot posturile de suplinire și bineînțeles tot prin contracte pe perioadă determinată. În cele două zile sunt vizați candidații care au obținut note sub 7 la Titularizare 2023, candidați cu note peste 7 din ultimii 6 ani (2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017), candidații cu note sub 7 din ultimii 3 ani (2022, 2021, 2020).