Un gest inconștient ar fi putut curma viața unui șofer care a lovit cu mașina un stâlp de susținere a firelor electrice. S-a stabilit că cel de la volan nu deține permis și, mai mult, era beat. După impact, conducătorul auto a rămas încarcerat între fiarele mașinii. O femeie, rudă cu el, sosită la fața locului după impact, a făcut atac de panică atunci când a văzut că mașina era distrusă aproape complet și a crezut că bărbatul a murit.
Accidentul s-a petrecut după miezul nopții de marți spre miercuri, în comuna Beleți-Negrești. Un Seat Ibiza a lovit cu putrere un stâlp de susținere a firelor electrice. Martorii au sunat la 112 pentru a chema în ajutor pompierii, salvarea și polițiștii. Când au ajuns la fața locului, reprezentanții ISU Argeș au fost nevoiți să-l descarcereze pe Nicolae P. de 33 de ani, din Beleți Negrești, cel aflat la volan. ”Pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au fost solicitați să acționeze cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, la un accident rutier produs în localitatea Beleți-Negrești, în care un autoturism a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului au rezultat două victime, care au fost preluate de către echipajele medicale prezente la fața locului, pentru una dintre acestea fiind necesare efectuarea manevrelor de descarcerare de către pompieri, fiind blocată în interiorul autoturismului. Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin, în vârstă de 49 de ani, care prezenta atac de panică, nefiind necesar transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Argeș. Femeia care a avut nevoie de îngrijiri medicale este rudă cu șoferul. Aceasta a ajuns la locul accidentului în timp ce echipele interveneau și când a văzut mașina distrusă aproape complet, a crezut că Nicoae P. este mort.
S-a ales cu dosar penal
În timpul cercetărilor efectuate de oamenii legii s-a stabilit că Nicolae P. nu deține permis și era beat. ”La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni, care au constatat faptul că, un bărbat de 33 de ani, din Beleți-Negrești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabil, a izbit un stâlp din lemn, situat pe partea stângă privind direcția sa de deplasare, după care s-a răsturnat. Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeș. Bărbatul avea o concentrație de alcool de 0,77 la mie în aerul expirat. El suferise o contuzie toracică și a fost transportat la spital. Pe numele lui Nicolae P. a fost întocmit dosar penal atât pentru conducere fără permis cât și pentru conducere sub influența alcoolului. M.Sandu