Se reabilitează strada Egalității

0

Primăria Pitești a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a străzii Egalității, pe o lungime de 0,517 km – porțiune pe care circulația autovehiculelor se va face pe o singură bandă, până la finalizarea acțiunii. 
Executantul lucrărilor este Asocierea SC Selca SA (lider) cu SC Sirius Proiectare Studii SRL și subcontractant SC Aqva Termo Sanit SRL, valoarea contractului fiind de 1.655.129,54 lei inclusiv TVA, cu termen de execuție de trei luni – lucrările se vor încheia în toamna acestui an. În cadrul investiției, vor fi reabilitate suprastructura și sistemul rutier, vor fi realizate trotuarele și vor fi aduse la cotă și reînnoite capacele căminelor de canalizare și ale răsuflătorilor de gaze, precum și grătarele gurilor de scurgere și cutiile de protecție ale hidranţilor. Vor fi realizate, de asemenea, racorduri cu străzile laterale. Pentru siguranța circulației, vor fi refăcute semnalizările și marcajele rutiere, după finalizarea lucrărilor. Rugăm participanții la trafic să circule cu atenție sporită în zonă, pe parcursul derulării acestei acțiuni, respectând semnele de circulație și viteza legală, și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, asigurându-i că rezultatul acestui demers va îmbunătăți vizibil condițiile de circulație pe strada Egalității. M.D.