S-au încheiat înscrierile la Maratonul Olteniei 2023

0

Înscrierile la Maratonul Olteniei 2023 s-au încheiat. Evenimentul organizat anual de CEZ România, a ajuns la a 11-a ediție. Anul acesta s-au înscris, în total, 871 concurenți. 
“Suntem în pragul unei noi ediții a Maratonului Olteniei și simțim deja adrenalina revederii cu sportivi amatori și de performanță, dar mai ales cu oameni pasionați de sport, responsabili față de natură și cu multă #energiepentrubine de oferit. Comunitatea locală, mai exact copiii din comunitatea vâlceană sunt beneficiarii acestei ediții #MO și ne bucurăm să-i susținem, sprijinind sistemul medical, dar și inițiative educaționale”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
”Maratonul Olteniei 2023, eveniment organizat de CEZ România, se va derula în perioada 26-27 august 2023, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, unde concurenții vor lua startul în probele de concurs deja consacrate:
Cursele MTB: 22 km și 33 km;
Cursele Trail Run: 12 km și 22 km.
Și cei mici se vor bucura de curse dedicate de alergare, care vor avea loc în ziua de duminică, în interiorul parcului Zăvoi.
Localnicii, susținătorii și cei care au drum prin Râmnicu Vâlcea sunt invitați să viziteze parcul Zăvoi pe parcursul celor 2 zile de concurs. Aleile parcului vor răsuna de voie bune, muzică, activități dedicate și multă distracție.
Conform tradiției, CEZ România va dubla contravaloarea taxelor de înscriere, care vor fi donate către: dotarea Secției de Maternitate a Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea cu echipamente medicale; Fundația Comunitară Vâlcea, care va implementa prin Fondul Științescu, proiecte educaționale creative, bazate pe aplicații practice, cu scopul de a insufla pasiunea pentru știință copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani. Copiii vor descoperi miracolele naturii, vor arunca o privire în viitor și vor învăța mai ușor științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI;
Asociația AVA Râmnicu Vâlcea care derulează activități de pregătire intermediară pentru abordarea unui sport pentru copiii cu dizabilități, într-un context de socializare autentic pentru copii. Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://asociatia-ava.ro/ ”, a transmis CEZ România într-un comunicat de presă. M.S